Manchester City a început sezonul cu o lovitură sub centură aplicată rivalei United, chiar înaintea Supercupei Angliei, reuşid să-l transfere pe mijlocaşul formaţiei Inter Milano, Wesley Sneijder, pentru suma de 36 de milioane de euro, după ce "diavolii roşii" au purtat mai multe negocieri cu olandezul.

Sneijder ar urma să fie plătit cu 6 milioane de euro pe sezon, informează La Gazzeta dello Sport, iar motivul pentru care Manchester United a ezitat să-l achiziţioneze pe mijlocaş a fost chiar salariul prea mare pe care acesta îl cerea, astfel că City a intrat pe fir şi l-a suflat pe olandez. Pentru "diavolii roşii" aducerea mijlocaşului olandez ar fi fost o mutare vitală, având în vedere că legendarul Paul Scholes s-a retras din activitate.

Ultimul meci pe care îl Sneijder îl va juca în tricoul celor de la Inter va fi la Shanghai, în Supercupa Italiei, care se va disputa între Inter şi AC Milan, la Shanghai.

Totuşi, presa din Anglia nu crede în acest transfer, spunând că anunţul făcut de jurnaliştii italieni nu ar fi adevărat.

Supercupa Angliei se va disputa duminică, între Manchester City şi Manchester United.